Ca sa fie salvate, padurile romanesti au nevoie de suflet si de iubire

Unul dintre izvoarele nescrise care marturisesc continuitatea romanilor pe teritoriul tarii si care cu greu ar putea fi contestat este... despadurirea. Cele peste trei sferturi din teritoriul romanesc, acoperite candva cu impozante si nepatrunse masive paduroase, au fost un prim sistem de aparare pentru daci. Retragerea generalului roman Caius Scribone Curio din fata acestor fortificatii verzi, ca si zdrobirea armatei generalului Fuscus, in nord-vestul Olteniei, vin sa sprijine afirmatia facuta. Multe documente pomenesc frecvent, adesea cu o admiratie amestecata cu teama, despre masivele forestiere impresionante care au existat candva in spatiul din jurul Carpatilor. Toate au ramas doar vaga amintire, iar impresia generala este ca se face prea mare drama din destinul padurilor Romaniei, deoarece exista inca suficiente resurse care pot fi exploatate fara nici o grija...

Gand ticalos si periculos

De distrugerea padurilor sunt legate multe fenomene, cu puternice efecte negative pentru mediu, pentru viata. Dramaticele transformari ale mediului, ca urmare a despaduririi, au facut ravagii in tari prospere si puternice, pe care azi le vedem atinse de pecinginea desertificarii. Sindromul despaduririlor si goana dupa inavutire dovedeste ca omul se limiteaza sa-si traiasca prezentul, fara grija ca viitorul i-ar putea fi fatal, tocmai din cauza ratacirilor sale.
La noi, taierea padurilor din Dobrogea a dus la secatuirea surselor de apa din acest tinut. Nisipurile Olteniei, fixate candva de paduri viguroase de stejari, odata defrisate, au lasat posibilitatea migrarii dunelor de nisip. Reimpadurirea lor cu salcam a fost o solutie benefica. Dar istoria s-a repetat, si sub efectul legilor postdecembriste nisipurile si-au reluat migrarea, dupa disparitia salcametelor. Disparitia multor izvoare din Campia Romana, ca si schimbarea cursurilor unor rauri, au aceeasi cauza legata de carentele de civilizatie: despaduririle. Exemplele cursurilor inferioare ale Siretului sau Barladului, care cu mult inainte se varsau direct in Dunare, pot fi elocvente. Chiar capitala tarii era situata intr-un cu totul alt cadru hidrografic: au disparut Lacul lui Dura Negutatorul, Brezoianu, ca si numeroase izvoare. Pana la mijlocul secolului al Xviii-lea, nu se pomeneste de existenta Baraganului, aparut ulterior prin defrisarea unor mari suprafete de stejarete. Modul in care s-a ajuns ca milioane de hectare de paduri seculare sa dispara de-a lungul veacurilor din patrimoniul forestier pune sub semnul intrebarii asertiunea ca "romanul e frate cu codrul". Fratii nu se taie intre ei.
In perioada romana, padurile erau exclusiv proprietatea statului, care oferea drept de servitute si pasunat populatiei, in schimbul unor taxe. Dupa retragerea administratiei romane, s-a mentinut dreptul de folosinta obsteasca, padurea fiind practic a tuturor si a nimanui. Mai tarziu, a intervenit dreptul de asa zisa "stapanire locureasca": oricine dorea putea defrisa cata padure era in stare, urmand ca terenul obtinut astfel sa intre in proprietatea sa, fara ca altcineva sa-i poata uzurpa dreptul de proprietate.
Sub dominatia turceasca, secatuirea padurilor a luat o si mai mare amploare. Pe de o parte, lemnul avea o mare cautare la construirea cetatilor turcesti, la reconstruirea oraselor frecvent devastate de incendii, pentru construirea de poduri sau corabii. Pe de alta parte, turcii incurajau lichidarea acestor redute naturale, care nu numai o data s-au impotrivit expeditiilor razboinice. Secolele Xviii-Xix par a fi cele mai dureroase pentru patrimoniul forestier, in acest interval fiind devastate cele mai frumoase arborete de stejar din luncile si campiile tarii. Este de subliniat aici ca, initial, teritoriul Romaniei era ocupat in proportie majoritara de stejarete, si numai distrugerea lor a facut ca in prezent, rasinoasele sa fie cele care detin majoritatea. Pavarea drumurilor cu lemn, pe cat de putin eficienta, pe atat de costisitoare, a fost lovitura de gratie data padurilor din zona Bucurestiului si a Iasilor. Prin secularizarea averilor manastiresti, in patrimoniul statului au intrat peste 900.000 de hectare de padure, avand un oarecare efect benefic pentru paduri. Apoi, in anul 1848, ceea ce a mai ramas din milenarul patrimoniu forestier a intrat in administrarea statului, domolind o vreme actiunea de devastare a padurilor. Un binevenit moment de tihna pentru paduri, dar care a ramas doar "un moment", din pacate. Ce s-a mai pierdut in decursul istoriei din masivele paduroase nu face referire doar la suprafete. Marturii scrise, de regula ale unor calatori straini prin tinuturile noastre, descriu frecvent splendoarea padurilor de stejar, azi din ce in ce mai putine si mai vulnerabile.

Pomelnicul mortilor

Pinul negru

Pinul negru, foarte frecvent odinioara in zona Mehedintilor, pe Jiu si in Banat, arbore considerat sacru de catre traci, a fost sistematic exploatat, pentru obtinerea catranei din rasina.
Tisa, azi monument al naturii, era pe vremuri bine reprezentata in padurile naturale din Hunedoara, pentru ca putin mai tarziu sa dispara cu desavarsire din compozitia padurilor, cu suprafete dramatic micsorate. Lemnul de tisa a fost foarte cautat si apreciat pentru calitatile sale extraordinare, fara sa se tina seama ca pentru a ajunge la dimensiuni multumitoare, arborele avea nevoie de secole de existenta, fiind una dintre speciile cele mai longevive. Avand calitati de lemn de rezonanta, a fost utilizata pentru confectionarea instrumentelor muzicale, iar datorita rezistentei exceptionale, a fost folosita pentru constructii si mobilier. S-au descoperit valuri de aparare consolidate cu lemn de tisa, inca nedegradat. Multe biserici au fost inaltate cu grinzi din aceasta esenta, iar interioarele lor au fost dotate cu mobilier.
Castanul si nucul, alte doua specii candva foarte raspandite in mod natural in padurile romanesti, sunt astazi, din nefericire, rare. Calitatea lemnului a fost cea care a determinat exploatarea lor fara ratiune. Pot fi adaugati acestui sir de arbori ulmul de munte si, in oarecare masura, paltinul. Azi ne gandim cu tristete la lemnul de cires salbatic, vanat de negustorii de arbori. Teoria imbatranirii si disparitiei pe cale naturala a speciilor forestiere, nascocita probabil ca sa absolve omul nechibzuit, este doar un subterfugiu. Daca ar fi sa punem in aceeasi balanta specia umana, comparand durata de viata a arborilor cu cea a omului, ar fi insemnat ca omul ar fi trebuit sa dispara cam de multa vreme. Dar padurile devastate de stramosi nu au pierit neaparat sub taisul securii. Foarte multe suprafete forestiere au disparut ca urmare a obiceiului de a le incendia, pentru a obtine terenuri agricole, zisele jaristi, pasuni sau pentru potasa extrasa din cenusa trunchiurilor arse. Pasunatul irational a jucat rolul sau de exterminator de paduri, indiferent daca a fost practicat cu turme de oi, vite, capre sau porci.

Cand padurile se sinucid

Despaduririle sunt un specific al intregii umanitati. Chiar si in perioada contemporana asistam, constienti sau nu, la despadurirea globului, bucurandu-ne, incredibil, cu cei cativa banuti castigati de pe urma acestui atac, fara sa sesizam sfarsitul care ii urmeaza. Au fost si tari in care ingrijorarea fata de soarta vegetatiei arborescente a fost mai timpurie. Ca exemplu, este dispozitia data in anul 1256 de catre Alphons al X-lea al Spaniei, exasperat de incendierile criminale: "Sa arunce in flacari pe cei care vor mai da foc padurii". Ironia sortii a facut ca singurul care s-a stins sa fie Alphons. In Spania, mai sunt si azi incendii provocate.
Reducerea suprafetelor impadurite este un proces de durata, care merge mana in mana cu cresterea demografica si cu dezvoltarea tehnologiilor. Daca la inceputuri, datorita imensitatii masivelor forestiere, amploarea defrisarilor nu ridica mari probleme, in timp, a devenit din ce in ce mai atroce. Regiunile vaste, supuse azi unor rigori climatice severe, nu sunt rezultatele unor modificari produse de fenomene naturale nefavorabile, ci ale taierii padurilor. Fenomenele meteorologice cu efecte

Stejar

catastrofale, cum ar fi inundatiile, furtunile, inzapezirile, au aceeasi origine. Disparitia unor ape subterane, alunecarile de teren, deteriorarea stratului de ozon, degradarea solurilor sunt consecintele devastarii, timp de secole, a padurilor naturale. Efectele devastatoare asupra a ceea ce a mai ramas din fondul forestier originar pot fi vazute chiar si de neinitiatii care cred ca padurea poate suporta la nesfarsit agresiunile omului, pentru ca este regenerabila. Ceea ce nu stiu acesti oameni, sau ceea ce nu vor sa inteleaga, este faptul ca, la fel ca orice organism delicat, pentru a muri, padurea nu trebuie neaparat sa nu mai existe fizic. Degradata pana la un anumit punct, ea moare de la sine, indiferent de eforturile care s-ar face ulterior pentru a o salva. Tinand seama de gravitatea situatiei, devine straniu si greu de inteles cum societatea in care traim nu mai realizeaza ca problema padurilor Romaniei este deosebit de acuta, cum politicienii de dupa anul 1989 contribuie din greu la demolarea fondului forestier national prin legi, hotarari, ordonante si amendamente. Sub masca reparatiilor care trebuie aduse proprietatii private, au fost date lovituri grele patrimoniului forestier.

Opriti dezastrul!

In anul 1991 si apoi in anii urmatori au fost retrocedate, conform unor legi perfectibile, mii de hectare de padure fostilor proprietari deposedati de comunisti. Ce s-a ales din aceste paduri putem vedea oriunde ne poarta pasii de-a lungul si de-a latul Romaniei. Praful! Ba mai mult, azi putem vedea si urmarile defrisarilor, carora nimeni nu le-a stat impotriva, probabil din motive de democratie: munti surpati, lunci spalate de ape, sate devastate de viituri, culturi agricole nimicite, mormane de rumegus, oameni saraci, privelisti apocaliptice, ruina. Toate acestea din nefericire nu se vor opri aici, ci va exista si un "va urma" cat se poate de intunecat.
In numele progresului si al dreptului de proprietate, s-au edificat cariere politice fulminante si averi pe masura, dar s-a sacrificat un element de importanta fundamentala in protectia mediului:

Spuneti STOP! defrisarilor

padurea. Ori de cate ori au aparut legi care sa vina in ajutorul padurii, fie au fost anihilate, fie au fost ineficient aplicate, fie au fost pur si simplu date uitarii, in vreme ce generatii de politicieni si-au vazut de interese, calcand stramb peste ele. Desi exista atatea exemple care demonstreaza, pana si celor mai inguste frunti, ca lipsa sau insuficienta padurilor este sinonima cu saracia si pustiul, desi se cunoaste prapadul petrecut cu padurile acestei tari, in lunga si impleticita sa istorie, nimeni nu a reusit sa aduca reparatiile de cuviinta patrimoniului forestier.
Faramitarea padurilor inseamna condamnarea lor la nefiinta. Proprietatea privata asupra padurilor in conditiile unei societati paupere si lipsite de spirit forestier nu poate fi de bun augur, iar exploatarea disperata a lemnului din terenurile private nu duce decat la o amanare dureroasa a unui dezastru economic si la amorsarea unui dezastru ecologic, atribute cu care nu se poate intra intr-o Europa cu pretentii de civilizatie avansata. Padurea romana nu are nevoie de politicieni, de proprietari sau de savanti celebri si specialisti notorii. Ea are nevoie doar de un dram de suflet si de iubire din partea omului de rand.

Situatia padurilor din Romania

Romania avea in 1800, 8.5 mil. Ha de padure, adica 35-45% din teritoriu, suprafata care s-a redus, continuu, astfel ca in 1974 ajunsese la doar 6.5 mil. Ha (27% din teritoriu), iar acum suprafata impadurita a scazut sub optimul ecologic. Cauzele acestei reduceri drastice presupun poluarea industriala (cca 6-7%), dar, si mai mult, defrisare abuziva, iresponsabila si pasunatul excesiv; situatia produce mari neajunsuri, dat fiind ca posibilitatile de regenerare a padurilor sunt foarte reduse.

De asemenea, un fenomen caracteristic Romaniei este caracterul galopant al uscarii padurilor, datorita depasirii pragului critic al concentratiei de bioxid de sulf pentru ecosistemul forestier. Sursa principala de emisie este activitatea sectorului energetic, cu o pondere de 85%, SO2 prvenind din arderea combustibililor cu un continut ridicat de sulf ; energetica in Romania este profilata pe valorificarea carbunilor inferiori (41.9% la nivelul anului 1991), a pacurii si gazelor naturale (30.6% in 1991), in timp ce energetica din tarile Europei Occidentale se bazeaza pe carbune de tip nesulfuros, in proportie de 20.2%, si deci, emisiile de SO2 sunt de 10-20 de ori mai reduse.

EVOLUTIA PADURILOR ROMANESTI

Secolul I: – Teritoriul Romaniei de astazi era acoperit de paduri in proportie de 80%, insemnand aprox. 18 mil ha.

Secolele II III : – Romanii fac defrisari masive in regiunea Olteniei pentru fortificatii si drumuri pavate cu lemn de stejar.

Sec. X XVIII(cca 4-6 mil ha) : – Defrisari in campii, pentru cresterea suprafetei agricole. Circa 40% din suprafata Romaniei ramane acoperita de paduri.

1829 1859 (cca 1 mil ha) : – Dupa pacea de la Adrianopole, principatele au dreptul la comert exterior. Se fac defrisari pentru a cultiva grau pentru export.

1864 1914 (cca 1mil 300 ha) : – Dupa reforma agrara a lui Cuza, se impropietaresc taranii si cu terenuri impadurite, o parte fiind defrisate pentru agricultura.

1918 1935 (cca 1 mil 500 ha) : – Regele promite pamant soldatilor si dupa razboi se tine de cuvant. Se defriseaza masiv in urma legii de reforma agrara din 1920.

1948 1989 (cca 550.000 ha) : – Se defriseaza paduri si pasuni impadurite pentru alimentarea marilor combinate de prelucrare a lemnului si a exporturilor.

1990 2005 (peste 200.000 ha) : – Creste mult ponderea taierilor ilegale si scade controlul statului, mai ales in cazul padurilor retrocedate
II. ASPECTE GENERALE PRIVIND FONDUL FORESTIER AL ROMÂNIEI :
1. Suprafata fondului forestier national
2.Structura fondului forestier national
II. ASPECTE GENERALE PRIVIND FONDUL FORESTIER AL ROMÂNIEI
1. Suprafata fondului forestier national
Romania are un fond forestier de circa 6.4 milioane hectare, reprezentand 27% din suprafata tarii. Fata de media europeana, de 32% acest procent de impadurire nu este foarte bun, dar nici dramatic. Insa comparativ cu tarile europenecare au conditii geografice similare, situatia este departe de a fi roz : Cehia are 33%, Slovacia si Croatia peste 40%, Slovenia 54%, Austria 46%, Bulgaria 34%. Circa 2 treimi dintre paduri sunt situate in zona montana, ponderea lor fiind foarte scazuta la campie (sub 10%), unde, din aceasta cauza se resimte puternic efectul exceselor climatice.
În conformitate cu raportarea statistica SILV 1, padurile Romaniei ocupau la data de 31.12.2005 suprafata totala de 6.390.536 ha.

Fata de situatia la 31.12.2004, suprafata fondului forestier national a crescut cu 8.385 ha.

Defrisarile din Romania

Goana nebună după aurul verde a văduvit România cu peste 120.000 de hectare de pădure. În zonele sărace ale ţării, lemnul este folosit ca monedă de schimb pentru ziua de mâine. De cealaltă parte a baricadei se găsesc bogaţii pădurilor, cei pentru care lemnul nu mai este o simplă monedă, ci miza unor afaceri cu adevărat înfloritoare.
Ne hăcuim pădurile pentru lemnul care aduce bani peste noapte. Oamenii săraci îşi riscă libertatea în schimbul câtorva milioane de lei şi fac puşcărie pentru trei lemne. Autorităţile locale nu pot stopa tăierile ilegale, asta pentru că fie sunt depăşite de situaţie, fie închid ochiul vigilent. Operatorii comerciali sunt protejaţi de cele mai multe ori de gardul casei proprietate personală, unde nu se poate intra decât cu acordul scris al proprietarului. Sunt mii de piedici şi alte mii de probleme, iar în spatele lor industria cu adevărat nocivă şi profitabilă a aurului verde îşi vede de drum. În zonele sărace ale ţării, tăierile ilegale sunt deja un fenomen. Corpul de Control a trimis Jurnalului Naţional un top al judeţelor în funcţie de numărul de gatere. Pe locul 1 se găseşte Harghita, cu 1.153 astfel de instalaţii, urmată fiind de judeţele Alba 688 şi Suceava cu 668.
ŢARA GATERELOR. Potrivit datelor furnizate de Corpul de Control al Ministerului Agriculturii, cele mai vânate păduri sunt cele din judeţele Maramureş, Bacău, Bistriţa, dar nici cele din sud nu se lasă mai prejos, judeţele Argeş şi Gorj adăugându-se şi ele pe listă. Nu este de mirare că sudul României se deşertifică şi că fenomenele extreme sunt deja la ele acasă. În ultimii ani, prin tăieri ilegale au fost brăcuite (n.r. – rărite) 95.007 hectare de pădure. Alte 32.000 de hectare de pădure au fost rase de pe faţa pământului. În urma proceselor de retrocedare, statul a rămas cu 4,2 milioane de hectare de pădure. Acestea însumează 26,7% din suprafaţa ţării, faţă de 29,3%, cât este media europeană. Diversele propuneri privind protejarea pădurilor care depăşesc 100 de ani de viaţă au rămas fără răspuns. O altă problemă o reprezintă defrişarea zonelor protejate de lege şi a rezervaţiilor naţionale. Mai mult decât atât, cei care au primit prin retrocedare suprafeţe de pădure taie ce vor şi cum vor, pe principiul ce este în curtea mea mă priveşte. LEMNUL RECUPERAT. Dacă tot avem aşa de multe gatere în ţara asta, şi în orice gospodărie poţi avea surpriza să găseşti o instalaţie de prelucrare a lemnului, ar trebui să folosim rumeguşul rezultat. “Acest rumeguş se poate valorifica prin nişte instalaţii relativ ieftine, în valoare de 10.000 euro. Astfel, acesta este compactat sub formă de brichete cilindrice care pot fi utilizate cu uşurinţă pentru încălzit. Un calcul simplu, în funcţie de tonele de rumeguş care sunt aruncate anual, demonstrează că, prin această prelucrare, am putea obţine 1.000.000 tone de brichete. Acestea ar putea fi folosite ca lemne de foc pentru cei din sudul ţării, de exemplu. În judeţul Mureş există o astfel de instalaţie. Cel care a cumpărat-o nu regretă deloc. Asta pentru că recuperarea rumeguşului s-a transformat într-o afacere deosebit de profitabilă. El transportă brichetele în Germania. Acolo sunt folosite tot ca lemn de foc. Nemţilor le place mirosul deosebit al lemnului din pădurile noastre. Acest mod de valorificare a făcut ca investiţia să fie recuperată uşor. Un prim pas ar putea să îl reprezinte o reglementare legislativă care să îi oblige pe operatori să valorifice acest rumeguş şi să nu îl mai arunce la întâmplare”, a explicat Gheorghe Manea, preşedintele ONG-ului ARMEDD.
FURTUL LEMNULUI. Industria din spatele tăierilor abuzive este foarte bine structurată. De la documentele false care asigură un transport de lemn ilegal şi până la prelucrarea acestuia prin instalaţii de debitat neînregistrate, totul funcţionează ca uns. În detrimentul nostru. Inundaţiile, temperaturile toride din vara anului 2007 stau mărturie. Mai mult decât atât, cu trecerea timpului, furtul materialului lemnos a căpătat rafinamentul de care poate da dovadă un popor inventiv. Astfel, în acest moment autorităţile se confruntă cu un nou fenomen – falsificarea documentelor cu regim special. Astfel de documente sunt emise de Imprimeria Naţională şi sunt acte care aduc lemnul în legalitate. Cei interesaţi au reuşit pare-se să falsifice documentele emise de Imprimeria Naţională.
Soluţii viabile pentru mediul înconjurător
Am putea “înverzi” România prin acţiuni simple, dar care au un efect benefic asupra mediului. “Nu este greu să creăm adevărate culoare verzi. Acestea pot fi de-a lungul oricărui drum naţional sau cale ferată. Putem sădi nuci, aceştia nu sunt deloc sensibili şi sunt rezistenţi la perioadele secetoase. Au rădăcini pivotante, care ajung până la 25 de metri. Solul nu are o importanţă deosebită pentru ei şi sunt rezistenţi la dăunători. Să nu mai vorbim de faptul că nucile pot fi valorificate şi se pot obţine bani serioşi. Ar fi ideal să nu mai folosim lemnul de nuc pentru mobilă. Este într-adevăr foarte scump şi «pleacă» uşor în străinătate. A existat pe vremuri o lege a nucului care nu permitea tăierea lui. Acum ea nu mai există. Or, acum avem în pepinierele de la Geoagiu şi Giurgiu soiuri de nuc ce au nevoie de numai 5 ani pentru a deveni productivi şi nu de 20 de ani. De ce să nu ne folosim de soluţiile simpe, care ne sunt accesibilie?”